A Santa Vaglia

"Daretu, u sole a si spuntava à l’orizonte è l’ultimi nuli di rosulu vechju impeciati facianu da sgaiuffi vergugnosi à l’affaccà di u maestru di scola..."
Infine…
Era stanciatu. E roppate s’eranu alluntanate. U tonu budulava sempre, ma per altre cunfine oramai. U ventu furibondu, cappiatu da i so cumparsi di lotta, avia pur’ chì fà à circà fiatu, bellu bellu era turnatu ventulellu eppo trattu, per compie u so tira è molla in un’ ultima ansciata muribonda. A notte, in a so scappata mutesca, sfasciava nantu à l’onde un velu di luce chì, via via, paria spianà i marosuli ribelli affaccendati à resiste una volta torna prima di fà piazza à un mare più appaciatu. Daretu, u sole a si spuntava à l’orizonte è l’ultimi nuli di rosulu vechju impeciati facianu da sgaiuffi vergugnosi à l’affaccà di u maestru di scola.
À sta stonda matuttina, tuttu in giru à A Santa Vaglia era per dì ch’ellu era compiu, infine, quellu tempurale tremendu chì l’avia scuzzulati à tutti.
Iè. Li si paria d’avè passatu una nuttata in infernu. L’era cascata in capu una timpesta di l’altru mondu, una di quelle chì ùn ci n’era più statu da tempi è tempi. Da ondeci ore è mezu di sera sinu à alba. Non solu ùn avianu pussutu chjode l’ochju, ma eranu stati sciambagliati in tutti i sensi : lampati per aria, spulati in terra, scialbati contru à e parete è e cuttiglie, tante è tante volte ch’elli s’eranu piantati di cuntà quant’elli avianu resu u soiu à i quattru agni di u battellu. Eranu abbambanati ! Più elli quattru d’altronde chè u cane chì s’era impustatu nantu à un lettu è ùn avia più mossu sinu à a calmina. L’animali, hè vera, anu u stintu più chè i cristiani per tirà si da i passi dilicati, soprattuttu quella razza di i Labradori chì tuttu ognunu sà quant’elli ponu esse sereni ancu in peghjò situazioni. Infine chì, per sta stonda ; elli quattru ùn sapianu più induve batte di capu. Non solu chì tuttu era in sottusopra è chì li currianu in i nari e tanfate parturite da un mischji mischja chì Diu ne sà, ma dinù chì era natu u strunchizzime in tuttu u battellu è chì ci vulia à pruvà à fà ne l’avvinta di i danni. L’affare s’annunziava longu è fastidiosu. Tantu più ch’elli eranu stanchi morti.
Alesiu ùn a si sentia d’attaccà subbitu. Ùn ci vidia mancu più chjaru. E so cerbelle li parianu una accatamansanta di mulloni in bullore chì u impedianu di cuurdunà i minimi gesti.
… Oh chì penna in capu ! Mancu dopu à una sborgna di trè ghjorni un affare simule ! Eppuru, n’averaghju chjappu scimie… sciuuu… chì pena ! Serà megliu ch’eo mi stia à posà…
È à vede li tutti, eranu in u listessu statu, da più à menu. Diana era stracquata in pianu cun e mani à l’ochji circhendu di fà si passà u mal’ di mare cum’ella pudia. U battellu ùn viculava guasi più ma per ella ùn era ancu compiu l’affare. Digià chì in tempu nurmale… ma custì ! u purgatoriu saria statu u paradisu in paragone. È di quandu in quandu li venia un trasaltu chì a facia mette di latu per rende, una volta di più, u nunda chì li firmava in corpu. Fabbì, a so amica, ella mal’di mare ùn ne sentia più, ma cum’è Alesiu, u so cumpagnu da a vigilia, li battianu e macragne da ùn sapè più induv’ella stava di cabina. Ùn era chè Santu, u maritu di Diana, chì ben’ chè scuzzulatu, circava, à fà una valutazione di ciò chì era statu dannighjatu. Hè vera chì u velaiu era u soiu è ch’ellu facia da Capitanu à bordu ; tandu s’ellu ci era un esempiu à dà, toccava à ellu à dà lu. Ma ahù, puru cun tutta a so vuluntà è scurtatu ch’ellu era da Chimbò, u cane di Diana, ùn ci sbuccava à sculunnà tuttu da per ellu. Avia bisognu di tutti.
– « Alè o zitè ! Ci vole à dà si di rimenu è vede appena neh… S’ella ci hè robba rotta ci tocca à sapè in chì manera si pò riparà. Aiò ci ne ! Vi vogliu vede tutti nantu à u ponte ! »
U sole era altu avà. U mare ingiru era d’oliu. À l’orizonte si vidia a forma di a Sicilia dissignata trà mare è celu. Una bella ghjurnata s’annunziava, una ghjurnata calma è assuliata chì cuntrasteria di sicuru cun a viulenza di a nuttata scorsa. Ùn ci vidianu micca tantu più chjaru, ma tutti, calati si à pusà, circavanu à ùn perde u filu ascultendu e cunsigne di Santu. Li paria d’avè le capite, ma prima d’affaccendà si, a sola primura era di rinfriscà si l’idee è di ricuvarà qualchì forza. Una bella richjarata, quessa sì chì li paria un’ idea bona, ma…
… Una duscia : mancu à pensà la ! vistu cum’ellu hè statu imbruttatu u battellu, ci tuccheria à fà a pulizia in e dusce prima di pudè ci lavà noi stessu… in stu modu avemu pur’ chì fà ! sturduliti simu è sturduliti steremu…
#1 par lepidi le 06/02/2012 - 14:20
Avà si chi aghju capitu u sciambagliu di e nuttate. Mi piace a ricchezza di u lessicu, u stile dinù è curgu à gmail pè leghje a seguita chi ùn ci sentu nunda di bonu… à prestu
#2 par Cristofanu FILIPPI le 08/02/2012 - 10:25
À ringrazià ti !
A seguita ? forse un ghjornu ch’eo a mi sentu !
Ne parleremu…
@ prestu !